Trecand peste chestiunile ce tin de hip-hip-hipermarket-uri si care ne spameaza (vechile) casute postale, astazi invatam sa folosim particula “hiper” la cuvantul sociabilitate.

Traim intr-o sotzietate care comunica. Comunica mai mult si mai acerb decat niciodata. Toti comunica. E un haos comunicational. Toti vor sa spuna ceva. Nu toti reusesc, dar toti au impresia ca vor reusi. Toti vor la comunicare, la facultate. Toti vor sa lucreze in comunicare. E cool sa comunici. Esti true, daca comunici. Nu esti Tokyo Hoteeeel…

Nevoia asta avida de comunicare ne duce la o prezenta sociala cat mai pregnanta in cat mai multe medii. Avem n grupuri de prieteni si o famelie mare. Avem rubedenii (cu) care facem deliciul reuniunilor plicticoase. Avem prieteni la scoala, la munca, in fata blocurilor gri, peste tot. Suntem friendly, dar nu si eco firendly, gay friendly sau roma friendly. Dar daca stim sa butonam mai avem mesingiar. Nu folosim e-mail-ul, pentru ca presupune o constructie semnatica minima si astea ne plictisesc ingrozitor. Avem haifaiv. Avem neogen. Ne place sa ne uitam la iutub. E ca si cum ne-am uita la teve. Cautam porno pe iutub, dar nu este. Dupa ce gasim porno in alta parte, revenim la dulcele gust al retelelor sociale. Daca mai avem un neuron sau doi bonus, poate avem facebook, myspace. Da’ poate chiar twitter! Sau blog! De ce nu si un profil de linkedin? De ce nu mai mult si mai mult?

Noua ne place in general sa comentam. Mult si bine. Fotbal si politica, daca avem cromozmelu’ Y. Haine si ce-a mai facut curva aia de Ixuleasca daca n-avem cromozomelu’. Da’ si cand avem pozele lui Ixuleasca din Paralia Katerini pe haifaiv ii facem coment pe haifaiv ca e buna, o intrebam de ce e singurica si o pupam pe botik daca avem cromozomelu’ Y. Daca nu avem cromozomelu’ ii admiram ochelarii de soare cumparati Dolce an’ Gabanna (HELLO!) cumparati din piata sau de la baiatu’ care le aduce de afara sau costumu’ de baie cumparat din Carfur. Daca avem neuronii bonus, ne cautam aplicatii pe facebook (ferme, alea-alea), skin-uri pe myspace, bagam update-uri constant la twitter sau mai si postam pe blog!

Indiferent de nivelul si de bagajul entelectual cu care venim de la muma natura, ne place sa comunicam. Mai mult sau mai putin online. Care e scopul acestui proces insa? De unde vine si mai ales de ce? Ne-am schimbat noi prin faptul ca am schimbat tehnologia sau tehnlogia ne-a schimbat pe noi? Exista o nevoie individuala atat de pregnanta de a simti o prezenta umana, indiferent de mediu? De ce? Simpla explicatie cu omul in postura sa de fiinta sotizala nu e de-ajuns.

Jonathan Coe, Cercul inchis:

Exista o multime de oameni care nu mai lucreaza aici in oras, adica nu mai produc (…) A ajuns sa para ceva demodat. In schimb, oamenii se intalnesc si discuta. Iar cand nu se intalnesc si nu discuta fata in fata, de obicei discuta pe telefonul mobil si subiectul despre care discuta in general este sa faca in asa fel incat sa se intalneasca. Dar ceea ce ma intereseaza este, cand in cele din urma se intalnesc, despre ce discuta, de fapt?