Pana in binecuvantata zi de 5 decembrie n-o sa pomenesc in vreo conversatie domeniul cu ciolanu’ sau nici macar oamenii cu cioloanu’ – ce fac ei, cum se arunca la cioan, cum se numesc… NIMIC. Mi-e sila de ciolangii. N-am decat vreo trei maini de ani si deja mi-e pana peste cap. De ce?

Pentru ca atunci cand eram mai tanar si inca ma entuziasmam ca o data la 4-5 ani pot pune mana pe o stampila, ma pot ascunde dupa o carpa si pot stampila un chenar, am inceput sa si devin consumator de informatii despre ciolan. Si in cativa ani m-am intoxicat atat de tare, incat acum ma gandesc daca sa ma duc sau nu intr-o scoala imputita (la propriu) si sa stampilez chenare si nu ciolangii.

Pentru ca, desi nu am termen de comparatie (intrucat atunci cand am fost pe alte plaiuri ultimul meu enteres a fost sa ma preocup oamenii cu ciolanu’), pot spune ca ciolangii de la noi sunt manati doar de enteresuri personale si n-au nici cea mai vaga idee despre enteresu’ national. Altfel nu se explica de ce atunci cand subrezimea nu mai tine tara ras-reformata de enspe mii de ori si de ciolangii, acestia din urma desfasoara un show similar batailor cu cocosi, doar ca (din pacate) nu se lasa cu sange si pene smulse.

Si pentru ca totusi, o sa stampilez de doua ori chenare in toamna asta, dar nu pentru ca vreau, ci pentru ca simt nevoia sa dau un vot negativ. Pentru ca mi-e pana peste cap de scandalagii ciolangii de pe nave si de hiene neo-comuniste si uber-non-carismatice ce tanjesc la ciolan de ani de zile. Si pentru ca dupa momentul asta o sa ignor din nou lupta pentru ciolan, pentru ca mi se pare prea trist ceea ce se intampla cu Miorita.