Zicea una bucata best friend ca de cand cu criza, e puzderie de “internship-uri”, la orice colt de strada, de la firme specializate in femei de serviciu pana la nush-ce giuniăr brend menegiăr, la ditai compania cu HQs pe maurile Dambovitei. Eh, floci pardon. Ati auzit de eufemisme? Pe timp de criza, romanii stiu sa le foloseasca cel mai bine.

E ciudat sentimentul care te cuprinde atunci cand realizezi ca acum un an, erau pline site-urile de recrutari cu posturi platite si pentru cea mai infima pozitie din cadrul unei firme, iar acush se face din voluntariat scopul suprem in activitate.

E si mai trist atunci cand iti dai seama ca cvasi-deschiderea asta a angajatorilor nu vine din considerente etice, ci doar din ratiuni economice. Adicatelea, buey, avem proiecte prea multe, n-avem oameni, facem internship. Ne redresam, trec povestile astea sufocante din media cu accesele de criza ale economiei mioritice, gata cu internship-urile. Ce mama drecu’ vor studentii practica, n-avem noi timp de ei.

E si mai dezgustator momentul in care promiti marea cu sarea la un internship, implicarea a tzshpe companii de pe piata, proiecte concrete, colaborari si enspe mii de scrisori de recomandare si de fapt iti folosesti invataceii pe post de resurse gratuite in demararea unor proiecte personale.

Astept cu nerabdare momentul in care compania X face un parteneriat cu facultatea Y, in vederea demararii unui program de internship-uri care sa nu tina mai mult decat o ninsoare de primavara.