Daca as pastra firul blogului, ar trebui sa dau de pamant cu toti nationalistii din tara. Dar nu, de data asta scriu cu pathos, fluturasi si curcubeie.

Cand aveam pana in 10 ani, eram atat de entuziasmat de Ziua Nationala, incat zbieram constant la inceputul lui decembrie prin casa: “Mami, vreau drapel!”, “Tata, de ce n-avem si noi un tricolor in casa?”, “Mamaaa, nu poti sa cosi un drapel daca-ti iau trei bucati de material” s.a.m.d. Intr-o vara am dat de-o serbare nationala campeneasca si non-electorala si mi-am luat un drapel de aproximativ 10×4 cm.

Am asteptat cu nerbadare in anul ala sa se faca decembrie si sa-mi pot ancora si eu tricolorul la geam. Practic, ma lansam intr-o competitie cu baba din blocul de vizavi, care avea un tricolor imaculat pe care-l atarna in fiecare an, ca era ploaie, vant, ninsoare sau alte intemperii.

A venit si primul 1 Decembrie cu tricolor. L-am legat frumos de o barna de la camera mea, care pana in urma cu cativa ani de zile era folosita la o mini-parabola TV. Am fost extrem de alert la orice trei culori scoase la geam, pe strada mea, in ziua aia. L-am admirat din camera si imi doream sa fie mai mult vant sa-l vad si sa-l aud fluturand.

Ma aruncam apoi in fata televizorului sa vad parada militara de la Bucuresti si festivitatile de la Alba-Iulia. Ma lua o emotie stranie de fiecare data cand treceau tancurile si era intonat imnul sau cand soldatei imbracati ca niste pupeze defilau in ritm de fanfara militara.

Apoi, seara, imi luam gasca de la bloc si coboram in centru, sa stam gura-casca la artificii. Ne calcam in picioare si inghetam de frig aproape o ora, doar ca sa admiram un foc de artificii ce se anunta a fi SI mai grandios decat cel de anul trecut. De altfel, pe langa scandalurile locale si tricolorizarea pubelelor si a bancilor era singura realizare a lui Funar dintr-un an.

An de an am facut asta, dar totul incepea sa scada in intensitate. Erau mai putine drapeluri agatate pe strada, erau mai putini soldati la parada de la TV, mai putina lume care sa se calce in picioare la artificii. Intr-un an, am trait prima deziluzie, de 1 Decembrie. Baba de peste drum nu-si mai scosese drapelul. Si nu, nu murise. Era altceva. Intr-un final, dupa cateva minute de ezitare, l-am agatat si mi-am continuat “ritualul”.

Anul urmator mi se parea cea mai mare prostie sa-mi pun trei culori in geam. Cand maica-mea m-a intrebat de ce nu-l pun, i-am zis ca nu merita. Aveam nervi ca de 1 Decembrie nu vedeam altceva la televizor decat discursuri pompoase si lipsite de substanta si masini de lupta corodate si poluante pe care un general plictisit le insiruia intr-o tentativa de parada. N-am mai dat nimic pe aglomeratia din oras, doar pentru a vedea o mana de artificii. Imnul a inceput sa ma lase rece, din acel an.

Anul asta ma gandesc cu groaza ca s-ar putea sa imi surada ideea unei plimbari in ziua cu pricina si sa prind un ambuteiaj fenomenal din cauza paradei. Sau ca o sa vreau sa ma duc sa-mi iau ceva de mancare si sa aflu ca magazinul e inchis, “pentru ca e 1 Decembrie”. Ma mai ingrozeste si faptul ca TOATE manifestatiile vor fi colorate politic. De aceea n-o sa urmaresc nici macar o secunda vreun program romanesc si n-o sa citesc nicio stire din Romania. Pentru ca ignor lupta pentru ciolan in continuare. Cat despre afisat drapelul la geam, ideea mi se pare la fel de absurda ca si ciobanii europarlamentari de la Bruxelles.

Si-atunci intrebarea mea spre neant sau spre cei pe care inca ii mai misca data asta, de 1 Decembrie este: de ce va excitati? Pentru ce sau pentru cine? De ce sunteti mandri ca sunteti romani? Ce motive va da o tara ca Romania, in conditiile actuale, pentru ca voi sa va bucurati? Lasati istoria deoparte si marile realizari ale unor lideri care au trait cu cateva secole inainte. Lasati motivele care au stat la baza unirii politice din 1918. Intreb sincer si fara vreo conotatie negativa, pentru ca sunt chiar curios care ar fi raspunsurile posibile la intrebarile cu pricina.

Ah, si La Multi Ani, romane!